Ajuns doar de o săptămână în mijlocul fotbaliștilor lui Mihai Stoichiță, Joshua Tudela (foto) a reușit deja să se impună. Pe lângă recomandarea solidă a fotbalului pe care îl joacă, americanul a surprins plăcut în afara terenului: este religios, politicos și modest.
În momentul în care s-a făcut repartizarea pe camere, șefii steliștilor deplasați în Turcia parcă au știut cu cine au de-a face atunci când pe Tudela i l-au încredințat lui Ifeanyi Emeghara. La fel ca nigerianul, Josh se roagă de două ori pe zi și citește Biblia în fiecare seară.
E prieten cu Toja, Zapata și Emeghara În Antalya, mijlocașul american are un program fix. Dimineața și-o începe la fel cum termină seara, adică rugându-se, mai ales că și-a adus o Biblie cu el în Turcia, după care coboară împreună cu Emeghara la masă. În cele câteva zile de cantonament, Tudela s-a apropiat destul de mult de nigerian, mai ales că fundașul vorbește o engleză foarte bună. În afara lui „Eme”, Josh se mai întreține cu Toja și cu Zapata, mai ales că mijlocașul columbian a evoluat doi ani în SUA.
„Tudela ăsta văd că e cuminte. Și cică e și bun. Cine știe, poate am descoperit un mare fotbalist. Să vedem ce spune și Stoichiță la întoarcerea în țară„ Gigi Becali, finanțator Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER